De ce?

De ce imi pun atatea intrebari?
De ce atunci cand totul este verde, eu vad gri?
De ce zambesc fals?
De ce ai plecat?
De ce ma prefac ca sunt fericita exact atunci cand nu am nici cea mai vaga idee ce este fericirea?
De ce nu am un pian?
De ce ma simt singura atunci cand sunt inconjurata de 10 persoane ?
De ce ma simt implinita atunci cand suntem noi?
De ce devin sarcastica?
De ce nu sunt si eu ca ceilalti?
De ce nu mi pot implini ACUM visele?
De ce nimeni nu ma felicita?
De ce ea tipa la mine, atunci cand eu ii vorbesc calm?
De ce gandirea mea nu are limite?
De ce ascult o melodie trista?
De ce adevaratii artisti mor asa de tineri?
De ce nu am bani sa merg la teatru?
De ce am stat toata vacanta in acest oras infect ?
De ce imi este asa dor sa fiu ingropata in nisip?
De ce sa nu stau o zi intreaga in Cinemateca ?
De ce nu pot sa scriu poezii?
De ce m ati uitat ma?
De ce telefonul suna mereu atunci cand nu trebuie?
De ce stau si scriu aceste intrebari banale ?

Oricum nu este nimeni interesat de ele.

Comentarii

"Adevarul este ca oamenii fug de fericire, nu o cauta. De cate ori intalnesc fericirea, fug de ea sau o rateaza, fac orice din ea numai sa se transforme in altceva ..." [ Mircea Eliade - "Intoarcerea din rai" ]

Stiti ce cred eu ? Ca sunteti, suntem atat de fericiti, atat de fericiti incat ajungem sa fim absorbiti de melancolie. Astfel ne saturam sa fim mereu cu zambetul pe buze, devenim monotoni. Fugim de fericire din cauza ca suntem prea coplesiti de ea. O alungam , dar dupa o vrem inapoi, numai ca suntem prea lenesi ca s o mai cautam. Si dupa ce ne luam adio traim in vidul pe care l am creat.
Oare de ce suntem atat de lasi si nu incercam sa eliminam obstacolele care stau in dreptul fericirii?